Enea
Marius: Preludiul timpului pierdut
Cluj-Napoca
2014
Asa am
fost invatat de mic, sa fiu comod si totul sa se intimple usor. Pina la un
moment dat a mers treaba cum era normal pentru mine. Dar am avut un pic mai
multa ambitie si nu este tocmai ceva care sa se intimple usor. Undeva in spate,
demult totusi a ramas o reminiscenta care ma formalizat. Am avut pina nu demult
impresia ca totul mi se cuvine din ceea ce gindesc ca trebuie sa am, dar nu am
facut nici un efort,sau mai rau decit atit, mi s-a reprosat faptul ca stau
degeaba asteptind mereu. A ramas o singuratate care nu ma transforma in ceea ce
reusisem acum citiva ani:ajunsesem scriitor.
Atunci
boemia mea a atins maximul dar nu si maximul de multumire, ceea ce reusisem eu
a rasturnat o imagine de om care tot timpul face ceva practic.
Nu reprezenta mare lucru pentru
ai mei cartile publicate, ceea ce imi dadeau de inteles:Din scris nu se
traieste!
Eram în Nurnberg, şi discutam cu cineva din
România despre plăcerea mea de a scrie. Omul îmi zice:
-O să dau un telefon
în ţară să înteb şi eu despe roamnul şi nuvela ta pe care zici că le-ai
publicat.
A doua zi îmi atrage
atenţia foarte serios:
-Vezi că, dacă o să
mai mănînci căcat mult că ai scris cărţi o să dai de dracu’ în ţară!
M-am uitat speriat la
el şi l-am întrebat:
-De ce...
Imediat am plecat de
lîngă el şi am evitat să mai vorbesc cu el şi cu oricare altul despre faptul că
mai scriu din cînd în cînd.
De ce oare îmi place
să scriu în loc să mă ocup de alceva acre să îmi aducă un venit mic dar sigur
pe lîngă ce o mai fi din tot ce am studiat eu pînă acum...
Probabil eu consider
că fac ceva interesant şi util pe cînd a scrie sau a citi pentru cei care mă
urmăresc şi m-au urmărit înseamnă un efort prin care ei consideră că îşi pierd
timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu